SÂMBĂTA MARE

De fiecare dată când David e plecat nu mi-e bine. Ceva se dezechilibrează în mine și sunt într-o stare confuză. Dorm mai rău, lucrez mai greu, pierd mai mult timp pe net, funcționez cumva mai mult din inerție, într-o continuă așteptare a momentului în care el se va întoarce.

De aceea nici nu am vrut să fac pregătiri speciale de Paști. Oricum aveam să fiu doar eu cu Eliza, iar ea nu mănâncă aproape nimic din mâncărurile tradiționale.

Am comandat o pască, am făcut niște cumpărături, ca să nu duc lipsă de nimic în zilele în care nu sunt deschise magazinele, dar cam atât. Nu aveam de gând să bucătăresc. Asta și pentru că mi-e stricat cuptorul și de fiecare dată când vreau să gătesc trebuie să găsesc doar rețete care se pot face pe aragaz.

Toate astea până vineri, când am fost la cumpărături iar Eliza mi-a arătat într-o vitrină niște ficat de pui. Arăta cu degetul și tot spunea mmm, cum face ea când vede ceva bun de mâncare. Atunci am decis să fac măcar un pateu de casă. Acesta îmi iese mereu bun și îi place și ei. Pe drumul spre casă m-am gândit să n-ar fi greu să fac, totuși, și o salată boeuf. Nu am nevoie să cumpăr nimic special pentru ea, am deja toate ingredientele în casă. Și, dacă tot fierb rădăcinoase și carne pentru salată, pot să fac și o supă. Și pot arunca în dry cooker și niște pulpe de pui, să am o friptură pe masă, eventual să le pun la congelator dacă nu le mâncăm acum.

Și, desigur, niște ouă roșii ar trebui să am, totuși, pe masă.

Sâmbătă m-am trezit cu elan. Am făcut rapid niște frigănele pentru micul dejun, am făcut pateul, am fiert ouăle și am pregătit ingredientele pentru ce-mi propusesem să gătesc.

Am ieșit apoi să luăm pasca de la laboratorul de la care cumpăr de obicei dulciurile. Un drum de vreo 15 minute cu microbuzul. Plimbarea s-a prelungit. În fața laboratorului e un loc de joacă și am stat un timp acolo. Ieșiseră la joacă trei cățeluși cu stăpânii lor iar Eliza s-a dat cu greu dusă de lângă ei (de lângă căței, nu de lângă stăpâni).

Când am ajuns acasă, era deja amiază iar Eliza era obosită. Am pus la fiert ce trebuia să fiarbă și, după ce copila a adormit, am încercat să mai strâng de prin casă.

Nu am reușit mare lucru. Oricât m-aș strădui, oricât aș strânge, casa arată mereu așa cum e: o casă cu copii care caută, scotocesc, împrăștie. Va veni și vremea când va fi curată și ordonată. Deocamdată nu-i momentul.

Când toate ingredientele au fiert, am stins focul și le-am lăsat să se răcească. Am vrut să mă uit la un film, dar mi s-a făcut somn și am adormit lângă Eliza. Am în mine o oboseală cronică ce mă doboară din când în când. Mi-a prins bine să mă odihnesc un pic. Aș fi dormit mai mult, dar când s-a trezit a tras de mine să-mi arate ceva interesant și a trebuit să mă ridic din pat. Era 15.30.

Ne-am instalat în bucătărie (Eliza adoră să bucătărim împreună) și ne-am apucat de treabă. Am tăiat ingredientele pentru salată. Eliza m-a ajutat gustându-le și exprimându-și aprecierea cu un mmm de soprană. Sigur, după ce am finalizat salata nu i-a mai plăcut.

Am făcut și supa.

Mai rămăsese de făcut maioneza. Și aici începe aventura. Am spus că-mi ușurez treaba folosind mixerul. Scot mixerul din dulap, pun paletele, bag ștecherul în priză, se aude poc, face o scânteie la fir și gata, moare.

Să vezi că au murit și prizele, îmi spun. Verific și, într-adevăr, niciuna dintre prize nu merge. Doar becurile sunt funcționale.

Respir adânc. Care-i pasul 1 în situații din astea? Verific panoul electric. Clăpița pentru prize e în jos. Încerc să o ridic. Nu merge, nu cuplează, revine la poziția în jos. Hmmm, am mai avut problema asta cândva, și a rezolvat-o soțul mamei, dar nu știu exact ce a făcut.

Sunt la mama. Soțul ei tocmai a plecat de acasă, nu mă poate ajuta. Mai dau vreo 2 telefoane, doar doar găsesc pe cineva care să-mi spună cum pot remedia. Nimeni nu știe. Mi se sugerează că e un scurt de la siguranță. Unii spun că trebuie schimbată siguranța, alții că e un scurt la priză, trebuie desfăcută priza. Cineva se oferă chiar să mă ghideze prin telefon cum să desfac priza, să izolez nu știu ce fir. Spun pas. Nu mă ating de nimic de genul acesta.

Eliza îmi simte agitația și se agită și ea. Trage de mine în timp ce vorbesc la telefon, îmi arată că vrea să mă așez pe pat, se urcă în brațele mele și vrea alăptată. Acesta-i pentru mine semnalul că trebuie să mă liniștesc. Pe ea o afectează mai mult agitația mea decât prizele nefuncționale. În timp ce o alăptez trec în revistă care ar putea să fie consecințele a 2 zile fără prize. Nu am gătit mare lucru. Ce nu mănânc mâine, pot arunca dacă se strică. Congelatorul o să-l țin închis, Cu puțin noroc se păstrează temperatura scăzută și nu se strică nimic de acolo. Mă uit la termometru. Sunt 22 grade în casă. Va scădea un pic temperatura până dimineață, dar nu mult. E destul de cald afară pentru ca în casă să se mențină o temperatură acceptabilă și fără centrală. Mai greu de acceptat e faptul că nu voi avea acces la laptop timp de 2 zile. Oricum aveam de gând să fac o pauză de la lucru, dar voiam să ajung la zi cu un serial nou descoperit. În plus, bateria telefonului e pe final și ea.

Fac o încercare la vecinii de palier. Unul nu știe ce să facă, el are panou de tip vechi. Celălalt nu e acasă.

Se pare că totul e scris și încep să mă resemnez. Ca să mă calmez de tot și să accept situația în întregime, vorbesc un pic cu îngerii mei. Ați vorbit vreodată cu îngerii? Eu da, de mai multe ori. Nu o luați în sens biblic, dacă nu sunteți religioși. Nici eu nu sunt religioasă, legătura mea cu biserica e foarte limitată. Dar mă echilibrează credința în Dumnezeu. Am fost crescută cu ideea unui Dumnezeu care ne privește de sus, din Ceruri. Când am simțit că credința e mai mult de atât, când am realizat că cerul începe unde se termină pământul, adică fix sub tălpile noastre, m-am luptat mult să găsesc un echilibru între ce fusesem învățată în copilărie și ce tocmai descopeream. Am reușit asta când am citit despre îngeri. Puteți să spuneți ce vreți, dar eu cred în energiile care se echilibrează prin rugăciune, în atragerea lucrurilor, oamenilor sau evenimentelor de care avem nevoie în viața noastră. Și, ca om care trebuie să facă față singur unor situații nu mereu ușoare, mă ajută mult să cred că, de fapt, nu sunt singură. Am văzut atei care, în momente crunte ale vieții, au început să se roage. Este în natura noastră să ne liniștească credința că există ceva mai presus de orice, care ne poate ajuta chiar și în situațiile ce par de nerezolvat.

De aceea, eu vorbesc cu îngerii mei și la bune și la rele. Ca în Sâmbăta aceasta Mare, când mi-au murit prizele.

Hmmmm, spun. Acum e acum, înger drag. Eu am epuizat orice variantă care mi-a trecut prin cap. Ia te rog să intervii tu. Nu știu cum vei face, dar cred că încă e timp să se rezolve totul. Pot accepta situația, nu voi muri 2 zile fără prize, dar dacă există cea mai mică posibilitate de a le repara, te rog să mă ajuți.

Și gata. Las totul pe seama Lui, respir adânc și ies la plimbare cu Eliza. Nu are rost să mă tulbur prea mult din cauza situației. Parcă Dalai Lama spunea că nu are rost să te îngrijorezi când ai o problemă. Dacă se poate rezolva se va rezolva, dacă nu se poate rezolva, ce rost are să te mai îngrijorezi? Aplic învățătura asta și decid să mă bucur de plimbarea de seară.

Eliza se angajează într-o conversație cu o pisică. Îi dă de mâncare ceva imaginar din farfuriile de plastic pe care le-a adus cu ea. Pisica îi e recunoscătoare și se alintă în jurul ei. Mergem apoi la tobogane unde se întâlnește cu un prieten de-al lui David. E singur pe un scrânciob, nu mai sunt alți copii afară. Încep să se joace și fac împreună căsuțe pentru insecte.

După un timp îmi amintesc că nu am pus pulpele de pui la prăjit. Ufff, n-au cum să reziste 2 zile într-un frigider care nu funcționează. Când ajungem acasă le arunc în dry cooker. Și vopsesc și ouăle, de care uitasem.

Mă uit la jucăriile pe care Eliza tocmai le-a răsturnat și decid să le las acolo. Mă întind un pic pe pat.

Sună telefonul. E mama. Îmi spune să deschid interfonul că în 10 minute vine cineva să-mi rezolve problema cu prizele. O prietenă era la ea și, auzind despre situația mea, a sunat un prieten care a răspuns prompt la apel. Vine, schimbă rezistența, prizele funcționează. Scurt și cuprinzător, în momentul în care mă așteptam cel mai puțin să se mai poată rezolva ceva. E ora 21, în Sâmbăta Mare.

Bună treabă, îi spun râzând îngerului de lângă mine. Știam eu că n-o să mă lași baltă. Mulțumesc.

Eliza adoarme, eu ajung la zi cu serialul. Îmi tai o bucată de pască și o savurez.

Viața e minunată!

 

2 gânduri despre „SÂMBĂTA MARE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s