EVENIMENTE SPECIALE

Unele dintre cele mai mari provocări ale unei mame singure sunt evenimentele speciale. La cele de amploare mă refer.

E drept, de când sunt mamă singură, am participat doar la două evenimente de acest tip, unul în familie, unul între prieteni, dar tot au fost provocări deloc de neglijat, mai ales pentru că am participat împreună cu ambii copii și, dacă la unul dintre ele a fost prezentă și mama care a mai ținut-o ocupată pe Eliza cât am dansat eu două dansuri sau am luat în tihnă două îmbucături din farfurie, la al doilea a trebuit să mă descurc singură cu toate, inclusiv cu o călătorie lungă cu microbuzul.

Dar mi-am făcut un sistem interior de priorități care mă ajută mereu să mă simt bine la aceste evenimente.

În primul rând, mă înarmez cu multă răbdare. Nu fac un efort special pentru asta, cu copiii am avut mereu răbdare (cu adulții mi-o pierd repede, dar asta e altă poveste). Din fericire am copii destul de cooperanți dacă sunt atentă la nevoile lor, iar atunci când îi ajunge oboseala și își cer drepturile, ne reglăm destul de repede (adică spunem la revedere și plecăm acasă să ne odihnim). Important e să nu îmi fac așteptări despre cum va decurge evenimentul și să mă adaptez pe parcurs.  Mi-e clar de la început că nu trebuie să mă aștept să pot sta la masă în tihnă sau să dansez și eu un dans cu băiatul meu care urăște să danseze când o mulțime de ochi se îndreaptă asupra lui. Din fericire, Eliza compensează la capitolul ăsta. Adoră să danseze, așa că, vreau sau nu vreau, când începe muzica trebuie să dansez cu ea până la final, apoi să aplaud împreună cu ea. Pe de altă parte, Eliza e într-o continuă mișcare. Este peste tot, iar dacă nu sunt atentă dispare într-o clipită printre mese sau pe orice ușă găsește deschisă. Așa că, de obicei, evenimentele astea înseamnă pentru mine umblat continuu după copilă, să nu facă cine știe ce boacănă, să nu iasă în stradă sau să nu se sperie dacă se rătăcește.

Cu organizarea stau mai prost, mai ales dacă evenimentul presupune plecare în altă localitate. Niciodată nu știu să împachetez eficient bagajele, fac liste care se dublează pe măsură ce împachetez, îmi dau seama că nu am destule genți, iar dacă gențile sunt în număr suficient nu am destule mâini să le car. În plus, când ajung la destinație, îmi dau seama că ori am pus în bagaje lucruri inutile, ori am uitat ceva acasă și trebuie să mă reorganizez. Trebuie neapărat să mă documentez despre împachetatul eficient al bagajelor.

Cu hainele de ocazie am decis să nu-mi mai bat capul. Am 3 rochii care nu-s chiar pretențioase, dar merg să fie purtate la un eveniment de o mamă care aleargă după un copil neastâmpărat sau îl ține în brațe sau îi alină supărarea (iar cine a văzut-o pe Eliza la asemenea ocazii știe bine despre ce vorbesc). Le place sau nu costumația mea celorlalți, asta nu e treaba mea, important e să mă simt comod și să am libertatea de a-mi gestiona copiii. În plus, silueta mea generoasă îmi limitează opțiunile vestimentare și nu am nici cea mai mică intenție să-mi pierd timpul prin magazine căutând o rochie nouă și frustrându-mă că atâtea costumații frumoase nu mă încap. Am alte lucruri mai importante care să mă preocupe.

În ultimul timp, am descoperit că trebuie să evit și coaforul, din simplul motiv că nu prea am cu cine o lăsa pe Eliza cât timp mi se gestionează podoaba capilară. Să o iau cu mine iese din discuție de cât a mai crescut și e ca un prâsnel. S-ar juca cu toate tuburile, sticlele, accesoriile pe care le-ar găsi în cale și cam toate saloanele au raftul acela minunat de prezentare a produselor, care e ca un magnet pentru copii. Și așa ultima dată când am fost la coafor pentru un eveniment special până seara mi s-au lăsat buclele făcute acolo,  așa că am început să fac acasă experimente cu ondulatorul. Nu iese perfect, dar câteva bucle și un pic de fixativ își fac treaba destul de bine.

Cu machiajul stau mai prost. Nu știu să mă machiez. Am tot ce-mi trebuie dar habar n-am cum să utilizez tot arsenalul de fond de ten, farduri, rimel, creioane, blush-uri astfel încât să iasă ceva deosebit.  Așa că fac și eu ce îmi amintesc că am văzut prin tutoriale. În plus, nici nu văd bine, așa că doar mă colorez un pic, cât să nu iasă chiar o mare varză…. apoi îmi pun ochelarii  și gata. Ce nu e reușit în machiaj e mascat de ochelari iar pentru mine e perfect așa.

Cu finanțele e mai greu. Într-o familie cu două venituri, e mai ușor să găsești resurse pentru astfel de evenimente. Pentru mine nu e chiar ușor. Chiar dacă îmi intră în casă mai mult decât venitul minim, am, totuși, de întreținut doi copii, fiecare cu nevoile lui, fiecare cu poftele lui. Un astfel de eveniment presupune o perioadă destul de lungă de socoteli, de economii în care intru mai mereu pentru că fix în perioadele astea vin facturi mai mari sau cheltuieli neprevăzute. Dar până acum m-am descurcat. Nu chiar cum aș fi vrut, dar, oricum, protagoniștii evenimentelor respective nu au avut pretenții prea mari de la mine.

Bine, am spus deja că n-am participat la cine știe ce ocazii speciale în ultimul timp. Doar o nuntă+ botez în toamnă și un alt botez în primăvară. Și doar la ce chiar nu voiam să spun nu. Nu pentru că ar fi fost vorba de obligație, nu cred în cuvântul ăsta, ci pentru că au fost evenimente de suflet, pe care nu le-aș fi ratat sub nicio formă.

În plus, indiferent de cât de greu mi-ar fi financiar, contează foarte mult pentru stima mea de sine să fac tot posibilul să nu lipsesc din momentele acestea importante din viața rudelor sau prietenilor mei. Așa cum pot, cu Eliza în brațe sau alergând după ea (la ultimul eveniment a trebuit să trimit un bărbat să o scoată din altar), certându-mă cu David care fix atunci își exprimă nevoia de atenție în mod nu chiar politicos și altele asemenea.

Cu toate gândurile și agitația și jongleriile pe care trebuie să le fac, întotdeauna sunt împăcată sufletește când reușesc să particip la astfel de evenimente.  Pentru că nu, viața nu s-a terminat când am decis să fiu mamă singură. Nu pot face tot ce îmi doresc, dar m-am putut bucura la nunta verișoarei mele și la botezul fetiței ei, chiar și cu Eliza mișunând peste tot și cu David morocănos că e obosit și plictisit și vrea să plecăm acasă (el nu a suportat niciodată mulțimile și gălăgia). Și am putut boteza un copilaș, chiar dacă nașul oficial este David iar eu doar l-am asistat atunci când a supravegheat-o altcineva pe Eliza.

În timp, copiii vor crește iar nevoile lor de atenție din partea mea se vor schimba. Dar nu mă grăbesc. Perioada asta are și ea farmecul ei și mă bucur din plin de ea.

Un gând despre „EVENIMENTE SPECIALE

  1. Felicitări pentru schimbare!
    Te urmăresc încă de când erai însărcinată cu David, și scriai pe forum IDieta. Ți-am văzut toate metamorfozele, și îmi place cum a trecut timpul tău, că ai rămas același om deschis, onest.
    Sper să mai scrii și de acum înainte, pentru mine ai fost ca o gură de aer proaspăt, cu experiențe de viață pe care mi-a fost drag să le urmăresc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s