BEBELUȘUL

Ieri am montat căruciorul de jucărie primit anul trecut  de Eliza de la nana Marlena. Stătuse câteva luni demontat pentru că nimeni nu-i mai dădea atenție și ocupa loc degeaba. Copila a fost foarte încântată, și-a pus repede câteva lucruri în el și s-a îndreptat spre ușă, să ieșim afară. Sub braț a luat și un bebeluș de jucărie pe care apoi l-a pus în cărucior să-l plimbe. E un cărucior de cumpărături, dar merge și pentru plimbat păpuși.

În parc era și un băiețel pe care nu l-am mai văzut până acum. Eliza s-a lipit imediat de el. Ea e foarte sociabilă și, cum vede un copil, aleargă spre el, râde, îi vorbește pe limba ei și nu-l lasă până nu se joacă împreună. Am văzut de multe ori că, sub presiunile ei, copii la început nedumeriți și temători, se relaxează și încep să prindă încredere că nu pățesc nimic rău dacă se joacă cu ea.

Despre teama asta inițială îmi povestea o prietenă la care mersesem pentru o partidă de joacă cu băiețelul ei cu câteva luni mai mic decât Eliza. La început băiatul s-a ținut la distanță, o tot urmărea pe fetiță, dar nu mergea la ea. Eliza venea și îi spunea ceva, apoi mergea la jucăriile lui și se juca singură și tot așa până, încet, încet, băiețelul a decis că Eliza e ok și se poate juca cu ea. Și a fost apoi o veselie în casă, de râdeam noi, adulții în hohote văzându-i. Ei bine, prietena mea mi-a spus că o verișoară micuță îl tot agresează de fiecare dată când se întâlnesc iar el nu prea mai are încredere să se joace cu alți copii. De aceea, a urmărit-o pe Eliza cu atenție până a înțeles că nu este pericol de agresiune.

Cam așa se întâmplă cu toți copiii. Încetul cu încetul, Eliza îi face să iasă din carapace și să aibă încredere în ea.

Revenind la copilașul din parc, el era acolo cu mama și cu frățiorul mic, care stăteau pe o bancă și cu bunica. Aceasta din urmă îl urmărea peste tot pentru că, la fel ca Eliza, copilul e un mic prâsnel care nu stă într-un loc mai mult de câteva secunde. Ei bine, băiețelului i-a căzut cu tronc bebelușul Elizei. L-a plimbat un timp cu căruciorul, apoi l-a luat în brațe și nu l-a mai lăsat. L-a plimbat peste tot, l-a mângâiat, a vorbit cu el, i-a dat să mănânce (pietre, dar asta nu mai contează), l-a dat în leagăn. Orice încercare a bunicii să i-l ea ca să ni-l înapoieze, a eșuat.

Așa că i-am spus că poate păstra bebelușul, măcar împrumut până ne vedem data viitoare. Eliza mai are doi la fel acasă (a primit același tip de păpușă de la trei persoane diferite) și, oricum, nu-l căuta, nu a arătat că l-ar vrea înapoi.

Mi-a rămas în minte băiețelul acesta, care copia în joaca lui comportamentul părinților. Bunica îmi spunea că acasă, el e un pic gelos, că atunci când mama e ocupată cu frățiorul, el fuge la tată și pretinde că e bebeluș și vrea aceeași atenție. Păpușa Elizei i-a dat ocazia să manifeste el comportamentul protectiv văzut la părinți, ceea ce mi s-a părut foarte important. Și le-am și spus părinților (între timp venise și tatăl), că mi se pare minunat că băiatul are o astfel de atitudine cu păpușa, asta arătând că în casă vede un comportament sănătos al adulților față de copii.

Știu, încă e la modă segregarea jucăriilor pe sexe. Dar mereu am fost de părere că, așa cum fetițele practică de mici activitățile specifice mamelor, și băieții ar trebui să le practice pe cele specifice tatălui. Iar acestea nu înseamnă doar condusul mașinii și mersul la serviciu. A fi tată înseamnă exact ceea ce făcea micul nostru prieten în parc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s