Nu prea am fost și nici acum nu sunt cochetă. Nu am studiat reviste de modă. M-am mai admirat uneori în oglindă, mi-am mai împletit părul și am purtat cercei și coliere făcute de sora mea, recunosc, dar fără să fac din asta un scop.
După ce m-am îngrășat, am diminuat și mai mult preocuparea asta. Acum sunt într-o perioadă în care nici cercei nu mai port și, un timp, am avut de gând să-mi las părul să crească în culoarea naturală (a se citi cărunt). Nu am dat curs ultimei intenții.
Pe Eliza am îmbrăcat-o cât de cât elegant doar la ocazii sau la plimbări prin oraș, doar pentru că a primit multe rochii, fuste și bluze elegante și nu a fost nevoie să îi cumpăr eu. În timp, și-a format singură preferințe pentru anumite rochițe, pantofiori sau accesorii. Chiar și așa, de multe ori ieșim din casă amândouă îmbrăcate ca o varză. pentru că eu nu prea am simțul modei și prefer să mă îmbrac cu ceva comod decât să mă stresez că ceea ce e la modă nu-mi vine. Bine, nu-s mereu varză, încerc să păstrez o decență în alegerea hainelor, culorilor, etc.
Se pare, însă, că o prințesă cochetă stă să iasă la iveală.
Zilele trecute Eliza a văzut la o colegă o diademă. A declarat imediat „Vau” (a se citi „Vreau”). Buuun, zic eu, începe perioada când trebuie să cumpăr și din astea. I-am promis că vom merge să cumpărăm una și pentru ea.
Am crezut că o să uite, dar în ziua respectivă, de îndată ce s-a trezit din somnul de prânz, a pus mâna pe cap și mi-a dat de înțeles că e cazul să mă țin de promisiune.
Puteam să dezamăgesc copila? Am mers împreună la Pepco, a studiat standul cu diademe și a ales-o pe cea care i-a plăcut cel mai mult.
Și uite așa, am prințesă în casă. O prințesă ciufulită, dar cu diademă
