3 ANI

20190302_200415

3 ani pe 3.03. Coincidența aceasta de cifre e va mai întâmpla peste 30 de ani, dar atunci nu voi organiza eu totul, de aceea, aveam în gând să sărbătorim pe măsură.

Planul era clar, urma să sărbătorim 3 zile, ca în povești. Vineri urma să ne distrăm la grădiniță cu tarte cu fructe delicioase, baloane și mărțișoare, sâmbătă urma petrecerea la un loc de joacă din oraș iar azi ne adunam acasă pentru a continua petrecerea.

Bineînțeles că planurile ni s-au schimbat brusc.

Vineri am zăcut în pat și eu și ea, răpuse de una dintre virozele care circulă prin oraș. Deși n-am avut probleme de sănătate întreaga iarnă, uite că acum, în prima zi de primăvară, ne-a venit și nouă rândul.

Sâmbătă eu mă simțeam mult mai bine, ea doar un pic, așa că am renunțat la petrecere. Am reușit, totuși, să o reprogramăm pentru aprilie când va fi ziua de nume a Elizei. Nu abandonăm noi chiar așa ușor o ocazie de a ne distra împreună cu prietenii.

Totuși, pentru că ea nu mai avea răbdare, am tăiat tortul. O feliuță, cât să ne facem pofta. Sigur că e delicios și o așteptăm azi pe Bica Mariana, să sărbătorim împreună.

Eliza a dormit liniștită. Nu a mai tușit, nu i-a mai curs nasul. Aseară era veselă și a mâncat bine, ceea ce îmi dă speranțe că a învns viroza și azi se va simți bine.

Ziua ei este dublată de un alt eveniment la care abia așteptăm să participăm. David depune azi promisiunea la cercetași. Vom fi acolo cu el să-l susținem și să-l admirăm.

La mulți ani, copila mea iubită! Să învingi mereu cu ușurință virozele, și pe cele fizice și pe cele sufletești, și să găsești mereu energia de a te bucura de tot ce ai.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s