DUPĂ 25 DE ANI

Nu știu cum ați trecut voi prin școală și ce vă amintiți din ea, dar mie mi-au fost foarte dragi anii de școală primară și generală. Bine, și următorii mi-au plăcut, dar aceștia au un loc aparte în inima mea.

În afară de faptul că mi-a fost foarte ușor să învăț și eram relaxată în privința  lecțiilor, am avut parte de colegi unul și unul.

Mulți dintre cei care ne-au cunoscut ca grup au spus că nu au mai văzut clasă ca a noastră. În primul rând, eram cu toții buni prieteni. Băieți și fete, eram legați cu fire nevăzute care ne țineau împreună, ne făceau să respirăm la unison, să facem totul împreună. Chiar și când, crescând, s-au selectat simpatii între fete și băieți, cu iubiri și despărțiri, tot împreună și buni prieteni am rămas.

Când mergeam în oraș sau pe deal, mergeam cel puțin jumătate dintre colegi. Când ne înscriam la un cerc de la Palatul copiilor, ne înscriam în grup. Ne dădeam întâlnire într-un punct din oraș și plecam și veneam împreună.

Râdeam mult, ne jucam mult. O chestie foarte faină pe care nu știu câți altii au făcut-o a fost că, atunci când s-a difuzat serialul Dallas, fiecare copil din clasă a primit un rol, conform statutului în clasă și relațiilor create între colegi. Nu știu cum să vă spun, dar noi chiar am fost o mică familie Ewing iar dacă ne-ați fi văzut în comportament v-ați fi dat seama că ni se potriveau mănușă rolurile asumate. Eu am fost Miss Ellie, bineînțeles, având în vedere că eram cea mai mare din clasă și am fost șefa clasei pe întreaga perioadă a claselor 1-8.

Unele dintre prietenii au rezistat timpului, altele s-au mai stins dar, când ne-am regăsit pe Facebook, am descoperit că ne amintim toți cu același drag de anii de școală.
Așa că am decis să ne mobilizăm și să facem o întâlnire. Nu de 10, nu de 20, ci de 25 ani de la terminarea clasei a 8-a.

E greu să reunești 36 foști colegi, din care am regăsit pe Facebook doar 20. Mulți sunt în străinătate și nu au reușit să vină. Alții au răspuns afirmativ invitației, dar în ultimul moment au intervenit situații care i-au împiedicat să ajungă la întâlnire.

Am fost puțini, dar, cum fiecare a venit cu partenerul de viață și copiii aferenți, ne-am adunat un grup considerabil, iar prezența care ne-a bucurat cel mai mult a fost a doamnei învățătoare care ne-a iubit mult și a venit cu sufletul deschis, bucurându-se enorm că ne vede.

Nu a fost o întâlnire cu pretenții. Un grătar, o felie de tort, multe discuții, și mai multe amintiri, râsete din plin. Am povestit mult. Ne-am amintit lucruri pe care le uitasem. Am aflat lucruri care au stat în spatele unor comportamente ale colegilor, explicându-ne abia acum unele atitudini.

Am stat față în față cu colegi pe care nu i-am mai văzut de două decenii decât în poze pe Facebook și am simțit trecutul atât de viu în noi încât, pentru o clipă, parcă eram din nou copiii năzdrăvani, naivi, jucăuși, sinceri, care mergeau împreună peste tot.

M-am întors de la întâlnirea aceasta cu liniște în suflet și bucurie și entuziasm.

Mulțumesc tuturor celor care ați reușit să ajungeți.

Mulțumesc și vouă, celor care ați dorit să veniți dar nu ați putut să fiți alături de noi decât cu sufletul. V-am simțit și pe voi aproape, am povestit despre voi și sperăm din tot sufletul să ne mobilizăm în curând pentru o întâlnire mare, mare, la care să ne adunăm mult mai mulți.