COPILĂRIA NOASTRĂ-COPILĂRIA LOR

M-am tot gândit în ultimul timp cum să formulez părerile mele despre diferențele dintre noi când eram copii și generațiile de azi. M-am străduit să pun în cuvinte, un răspuns la agitația permanentă cu care se confruntă educatorii și învățătorii,
De ce nu se mai pot concentra copiii?
De unde nevoia aceasta de a vorbi permanent, de a se hârjoni permanent unii cu altii chiar și în timpul activităților, chiar și în timpul jocurilor structurate?
De unde refuzul lor de a respecta reguli de comportament și regulile jocurilor și tendința de a-și formula propriile reguli, ignorând total structurile gândite și transmise de noi?
M-am gândit mult la familiile din trecut, cu mulți copii, cu bunici, unchi, mătuși, verișori aproape, cu copii din vecini gata oricând de jocuri pe uliță și pe dealuri. Copiii învățau natural despre toate, intrând de la vârste mici în grup și avansând în ierarhie pe măsură ce creștrau în vârstă.
M-am gândit la copilăria mea. Deși crescută la bloc, am avut norocul să am în apropiere un teren viran, un deal și o pădure unde puteam alerga în voie. Deși am fost la început doar eu și fratele meu, am avut norocul să avem prieteni de la toate blocurile din împrejurimi, să alergăm pe dealuri, să ne încropim grupuri, să elaborăm structuri, să creăm reguli noi jocurilor vechi. Toate astea fără intervenția adulților care ne urmăreau discret de la fereastră sau de pe câte o bancă.
Am crescut într-un loc cât de cât sigur. Ne cunoșteau toți. Fiecare vecin cunoștea fiecare copil, fiecare adult arunca un ochi pe fereastră și putea preveni oricând diverse pericole. Am crescut liberi, separând școala de jocurile din spatele blocului, învățând de mici cum se stabilesc ierarhiile și regulile din jocurile în care ne integram treptat, pe măsură ce creșteam,
Studiile spun că ceea ce le lipsește copiilor de azi este joaca nestructurată.
– Hai, măi, am spune unii dintre noi, rotind ochii. Păi copiii asta fac toată ziua, se joacă. Se sufocă în jucării și gadgeturi. Ce joacă le mai trebuie? Să mai și învețe.
Joaca liberă, constantă, nestructurată, în grup, aș spune eu că le lipsește copiilor din ziua de azi. Grupurile de prieteni nu sunt o constantă în viața copiilor noștri. Îi ducem uneori pe la o aniversare sau într-o vizită pe câte un prieten și ne minunăm cât de agitați pot fi și că au în cap doar războaie și bombe și împușcături, că nu au răbdare să asculte și să respecte regulile unor jocuri.
Copiii noștri cresc învățând de mici, din cărți, despre culori și forme și cifre și litere. Dar nu mai sunt la fel de conectați cum am fost noi la experiențele de învățare prin interacțiunea cu ceilalți.
Copiii noștri cresc învățând, se dezvoltă cognitiv mai devreme decât ne-am dezvoltat noi, dar le lipsește partea socială a dezvoltării.
Totuși, ei au nevoie de aceste interacțiuni cu o familie extinsă, cu grupuri de copii de toate vârstele. De aceea, ce noi învățam în spatele blocului, pe dealuri sau pe ulițe, amestecându-ne cu tupeu în grupurile de copii mai mari, ei învață acum la grădiniță sau la școală. Grupul de verișori și vecini a fost înlocuit de grupul de colegi. Dezvoltarea aceasta socială are loc mai târziu decât a avut loc la noi și nu mai este atât de liberă. Dimpotrivă, este contestată de adulți, pentru că are loc la o vârstă când copilul merge la școală și ar trebui să aibă alte preocupări, să înțeleagă structuri, să acumuleze informații.
Cumva, lor li s-a inversat întregul proces de dezvoltare: în primii ani punem accentul pe cognitiv, încercăm să-i învățăm cât mai multe iar apoi ne trezim că au mari lacune în ceeea ce privește dezvoltarea lor socio-emoțională.
Dar instinctul lor le dictează să parcurgă toate etapele, chiar și în ordine inversată. Așa că, dacă nu se pot juca în spatele blocului, se joacă în clasă. Dacă nu pot vorbi în gura mare pe dealuri, vorbesc la volum maxim în clasă. Dacă nu pot să stabilească ierarhii în grupurile de copii de pe uliță, contestă ierarhiile stabilite de adulți.
Și da, susțin cât pot de tare că ei vor să se joace liber (exact cuvintele folosite de unul dintre copiii din grupa mea), pentru că doar la grădiniță/școală au parte de grupul acela care le-a lipsit în primii ani de viață.
De curând am urmărit această emisiune iar în cuvintele doamnei pedagog Mira Loghin am găsit transpuse exact gândurile mele atât despre diferențele dintre copilăriile noastre, cât și despre alte subiecte.
Nu am citit cartea Grădinița pentru totdeauna, dar ascultând-o pe autoare, cred că este utilă fiecărui părinte care se pregătește pentru etapa în care copilul va merge la grădiniță.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s