MAID – MENAJERA

Mi s-a spus că va atinge butoane. Multe. Că voi plânge.

Mi-am spus că nu va fi așa, pentru simplul motiv că eu nu sunt o victimă a violenței domestice. Da, știu că acum ridicați sus de tot din sprânceană, dar lăsați asta așa cum am scris-o. Știu bine ce am trăit atunci și, cu toate perioadele de nesiguranță și derută și neputință, nu m-am simțit niciodată o victimă. Doar un om care nu-și găsește locul, care nu se potrivește cu mediul în care trăiește, care nu știe unde începe drumul care i se potrivește și cum să ajungă acolo. Dar am apucat pe drumul potrivit de îndată ce acesta mi s-a deschis. Ajunsesem jos, foarte jos, dar când am început să urc, nu mi-a stat nimeni în cale și am trecut ușor peste obstacole. A trebuit doar să decid ce vreau să fiu și să fac și totul a început să se aranjeze în direcția asta, atât în mine cât și în afara mea.

Am început să urmăresc serialul detașată, ca pe orice alt film de acest gen, unde compătimesc protagonista și trăiesc alături de ea dramele prin care trece.

Până la scena cu canapeaua. Abia atunci m-am recunoscut cu totul și mi-a fost greu, foarte greu să rumeg ideea și să recunosc că, da, am fost acolo. Niciun film din toate pe care le-am văzut până acum, și nu am văzut puține, nu a exprimat atât de clar sentimentul acesta. Scufundarea, dispariția, culcușul întunecat și cald și protector, singurul unde mai poți respira, în care mai simți o fărâmă de siguranță, în care mai ții strâns la piept bucățica aceea din tine care încă nu s-a pierdut. Nu trebuie să fi trecut prin abuzuri grave pentru a te simți așa. E de ajuns să nu ai libertatea de a fi TU pentru o perioadă mai lungă de timp. Și nu trebuie nici să fii absentă în fața celorlalți, să fie vizibil ce simți (rar este). Eu, de exemplu, am continuat să fiu veselă și comunicativă și zăpăcită, mă hârjoneam cu copiii, mă învârteam cu David în jurul fiecărui stâlp sau copac pe care-l întâlneam pe stradă, râdeam și săream șotronul pe pavelele colorate de pe trotuar.

Mă bucur că s-a terminat așa cum s-a terminat. Acesta ar trebui să fie finalul fiecărei povești de acest gen și în realitate. Așa s-a terminat și povestea mea și vă doresc și vouă să aveți parte de un astfel de final.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s