De 3 săptămâni sunt pe drumuri. Dimineața la școală, după amiaza cu alte treburi. Încă nu mi-am intrat într-un ritm după începerea școlii, iar oboseala se adună.
Și ajung azi acasă la ora 21. Ruptă. David îmi spune zâmbind:
– Mergi la biroul tău, de o oră te așteaptă Eliza să îți arate ceva.
– Pam, pam! zice copila arătându-mi biroul.
Îmi pregătise cina cu ce a găsit ea prin frigider și s-a gândit că mi-ar fi pe plac.
Spălase și vasele și aspirase în bucătărie.
Inutil să vă spun că mi-a trecut oboseala și am mâncat și sarmalele și strugurii, am băut și ceaiul, fără să mă mai uit la ora târzie.
Copilul meu bun se gândise că vin acasă obosită și îmi făcuse o surpriză.
Cred că aceasta e consecința frumoasă a unor activități de la școală.
Clasa noastră are un motto și un imn. Este din Efeseni 4:32: „Fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul”.
L-am ales pentru că mi se pare unul dintre cele mai importante lucruri în viață: să fim buni. Nu avem vreme să ne pierdem în răutăți. Suntem în viața asta doar pentru o clipă. Să nu o irosim!
Săptămâna aceasta, la devoționalul de dimineață, povestim despre oamenii care au apărut în viața noastră în situații dificile și ne-au marcat prin binele pe care ni l-au făcut. Le-am povestit un astfel de moment în care o doamnă a apărut de nicăieri și mi-a rezolvat o problemă serioasă care mă putea pune în pericol iar apoi a dispărut cu totul din viața mea. Nu știu cine e, nu aș recunoaște-o dacă m-aș întâlni cu ea. Au trecut 25 de ani de atunci iar momentul acela încă îmi dă emoții.
-Cred că a fost un înger trimis de Dumnezeu, a spus o fetiță.
Și eu cred că așa e.
Își amintesc și ei de oameni care i-au ajutat în situații dificile și ne rugăm împreună pentru ei.
Cred că le prind bine discuțiile astea. Sunt la vârsta la care frumusețea și bunătatea sunt valori reale, tangibile, care îi atrag și îi fascinează.
Sfantul Francesco Neri spunea: Fiți buni, dacă puteți. Restul este vanitate.
Copiilor le place să fie buni. Încurajați-i!
Peripeții de mamă singură 