Pentru vârsta aceasta mă pregăteam atunci când în loc să îl pun la punct negociam cu el, în loc să îi dau peste mână îi explicam despre pericole, în loc de un simplu Pentru că așa spun eu, îi vorbeam despre consecințe.
Și da, așa cum am mai spus, acum culeg roadele. Nu e nicicum copilul pe care l-au visat alții, dar e copilul pe care l-am visat eu.
E drept, trebuie să duci o luptă enormă cu tine însuți ca să treci de dependența lui de ecrane și de refuzul de a comunica cu tine atunci când simte că vrei să-l bagi în tiparele tale, să-l modelezi după cum vrei TU ca el să fie. Dar dacă reușești asta, îl poți vedea dincolo de aceste aparențe pe adevăratul David, omul acela frumos nu doar la exterior, blând, amuzant, sufletist, care știe s-și aleagă prietenii, care lucrează cu interes, atenție și migală atunci când ceea ce are de făcut îl pasionează. Iar când reușești să îl vezi cu adevărat, nu poți să nu îl iubești.
E abia la începutul căutării unui drum care să fie al LUI, dar cred că am crescut un Om care nu-și va pierde valorile în fața provocărilor vieții.
Și-a dorit ca ziua lui să o petreacă alături de cei 5 cei mai buni prieteni la căsuța noastră de la țară. Nu a vrut petreceri simandicoase, cinematografe sau meniuri costisitoare. Doar niște cartofi, un tort și o pădure unde să poată alerga liberi
Nu am știut până de curând cât de plin îți poate fi sufletul când îi vezi pe adolescenți râzând în hohote, hârjonindu-se și glumind, permițându-și să își manifeste bucata aceea de copilărie care încă este vie în ei.
Le doresc să nu o îngroape niciodată sub responsabilitățile vieții de adult și să revină mereu la ea atunci când au nevoie de o rază de soare
La mulți ani, David!
Peripeții de mamă singură 